Cecilia Cuțescu-Storck

Puternică, ambițioasă, feministă convinsă, mamă, soră și soție, muncitoare și dornică să arate tuturor că locul femeilor este alături de bărbați, nicidecum în urma lor – așa ar putea fi descrisă, în câteva cuvinte, Cecilia Cuțescu-Storck (1879-1969), o artistă cu o puternică influență în viața culturală din perioada interbelică și prima femeie profesor de artă din Europa.

O artistă sofisticată, cu studii de renume la Paris

Artista s-a născut în comuna Câineni, lângă Râmnicu Vâlcea. A fost adoptată de bunicii materni, Elena și Constantin, de la care a luat numele de familie Cuțescu. 

După absolvirea Școlii Centrale de Fete de la București, la recomandarea pictorului polonez Tadeusz Ajdukiewicz – o personalitate la vremea aceea, care confirmă talentul Ceciliei –, aceasta pleacă în 1897 la München, unde studiază la Damenakademie cu profesorii Fehr și Schmidt, iar în 1899 se mută la Paris, unde studiază la Académie Julian cu Jean-Paul Laurens și cu Benjamin Constant, iar la École de Beaux-Arts cu profesorul Humbert. Se căsătorește cu violonistul francez Romulus Kunzer (tatăl primului copil al artistei – Romeo) și rămâne în Franța până în 1906. În timpul șederii în capitala franceză păstrează permanent legătura cu artiștii români aflați la studii în München sau la Paris, dar participă și la expozițiile organizate în România. Tot aici, în boemul oraș francez, expune la Salon d’Automne, la Champ de Mars, și deschide prima expoziție personală la Galeria Hesséle, din Rue Lafitte, în 1905.

În 1906, artista revine în țară definitiv și se stabilește la București, iar trei ani mai târziu se căsătorește cu sculptorul Frederic (Fritz) Storck. Împreună au două fiice: Gabriela Storck, devenită arhitect, și Cecilia (Lita) Botez, ceramistă. 

Activitate artistică intensă, răsplătită cu numeroase premii și distincții

Din 1916, participă frecvent la expozițiile organizate în țară și în străinătate, dar i se deschid și expoziții personale: în 1906 și în 1924 la Ateneul Român, în 1928 la Sala „Ileana”, în 1932 în propriul atelier și ampla retrospectivă de la Sala Dalles, din 1958. Pentru activitatea sa artistică intensă a fost răsplătită cu numeroase premii și distincții: Medalia a II-a la Expoziția artiștilor în viață, în 1912; „Bene Merenti”, clasa a II-a, în 1914; Medalia de aur la Expoziția Internațională de la Barcelona, în 1929; Cavaler al Legiunii de Onoare – Franța, în 1929; Cavaler al Ordinului Meritului Civil – Spania, în 1930; Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler, în 1940; Ordinul Muncii, clasa a II-a, în 1956; Maestru Emerit al Artei, în 1957 – o parte dintre ele prezente în această expoziție.

Alături de Olga Greceanu și Nina Arbore, a fondat Asociația Femeilor Pictore și Sculptore. Ulterior, alegerea pictoriței ca președintă a Sindicatului Artelor Frumoase în 1937 a fost benefică pentru acesta. Sub patronajul reginei Maria, care era o mare iubitoare și susținătoare a artelor, Cecilia a primit un sediu pentru sindicat în Bulevardul I.C. Brătianu, dar și un spațiu pentru congrese și expoziții. De asemenea, a obținut drepturi și privilegii pentru artiști: pensii, drepturi de autor, carnete de călătorii, reduceri de impozite.

Toate aceste realizări sunt încununate de cea mai importantă: meritul de a fi prima femeie din Europa care a reușit să predea într-o academie superioară de artă, la Catedra de Arte Decorative, începând cu anul 1916. Acceptarea sa ca profesor la Școala de Belle-Arte din București a fost sărbătorită cu fast la Paris, în atelierul pictoriței poloneze Olga Boznańska, cea care a realizat și un portret al artistei, prezent în această expoziție. Printre invitați s-au numărat Max Jacob, Chana Orloff, Fernand Léger, Constantin Brâncuși, Oskar Kokoschka. Cecilia Cuțescu-Storck a deținut această funcție până în 1941. 

Preocuparea pentru pictura murală și-a pus amprenta asupra propriei case, astăzi un superb muzeu 

După căsătoria cu Frederic Storck, cei doi au construit, în colaborare cu arhitectul Alexandru Clavel, imobilul de pe strada Vasile Alecsandri nr. 16, care a devenit căminul familiei. Construcția a fost încheiată în 1911, iar între 1913 și 1917 artista a decorat interiorul cu numeroase picturi murale de inspirație simbolistă, având ca subiect figuri feminine și o vegetație luxuriantă, dovedindu-și astfel preocuparea pentru pictura murală. 

Îmbinarea armonioasă între personajele care decorează plafonul și pereții holului central amintește de covoarele orientale, iar marea compoziție din fundalul atelierului, intitulată Dragostea pământească și dragostea spirituală, i-a fost inspirată artistei de cartea scriitoarei Ellen Kay, De l’Amour et du Mariage. În semn de omagiu adus acestui volum, Cecilia a scris sub compoziția dragostei spirituale următorul citat: „A iubi este a ne pierde într-un suflet în care sufletul nostru găsește un sprijin, fără a-și pierde libertatea; este a găsi o gândire care previne sentimentele noastre exprimate și neexprimate; este a întâlni o privire care vede realitatea în promisiuni; este a simți o mână întinsă mâinilor noastre în clipele agoniei…”

În 1948, operele de artă ale soților Storck au fost declarate de utilitate publică, iar în 1951 atelierele lor au fost deschise ca muzeu de artă, familia păstrând spațiul de locuit. În prezent, imobilul poate fi vizitat și adăpostește Muzeul de Artă „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck”, parte a Muzeului Municipiului București.

Muralele ei, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București și la Marmorosch Blank 

Decorarea casei i-a asigurat mai multe comenzi importante: tripticul Agricultura, industria și comerțul pentru holul de onoare al Băncii Marmorosch Blank în 1916; Istoria comerțului românesc pentru Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București, în 1933; Apologia artelor românești pentru plafonul Sălii Tronului din Palatul Regal – actualul Muzeu Național de Artă al României; compoziția Petru Cercel și curtea sa – un panou decorativ pentru sala mare a Pavilionului Românesc al Expoziției Internaționale de la Paris. 

Ultima pictură murală a fost realizată cu ajutorul a doi copii ai săi, Romeo și Lita, pentru plafonul loggiei de la Balcic, rămasă însă necunoscută și pierdută pentru posteritate. 

În 1943, artista publică o carte autobiografică intitulată Fresca unei vieți, iar în 1966 volumul este întregit și revizuit sub titlul O viață dedicată artei. 

Cecilia Cuțescu-Storck s-a stins din viață în 1969, la București.

„Voi rămâne până la sfârșit o ființă care năzuie spre culmi…”

Deschizând drumurile artei monumentale, precum și viziunii decorative în pictura realistă, realizând cele mai inspirate și mai valoroase picturi murale laice din timpul său, contribuind cu măiestrie la dezvoltarea virtuților picturale ale desenului, creând cele mai artistice peisaje din grafica românească a vremii sale, promovând mereu fundamentarea pe desenul temeinic și, în același timp, sensibil și liber, aducând în tratarea omului o expresivitate evoluată, în care intelectul își are adesea rolul principal, și nu sensibilitatea capricioasă, introducând ideile și simbolurile mărețe în arta monumentală și decorativă și familiarizând publicul – atât cât a fost posibil – cu cerințele și cu regulile specifice decorativismului și stilizării, Cecilia Cuțescu-Storck a animat cultura noastră și a îmbogățit simțitor viața artistică. 

Timp de 60 de ani, a aprofundat și a completat unele dintre cele mai importante modalități de expresie ale plasticii românești, unindu-le cu tradiția și făcându-le să privească spre cerințele viitorului. Nimic nu poate defini mai bine personalitatea complexă a Ceciliei Cuțescu-Storck decât propriile sale cuvinte: „Voi rămâne până la sfârșit o ființă care năzuie spre culmi, spre construirea edificiului sublim al efortului omenesc în mijlocul acestui minunat univers.”

Curator: Drd. Ana Maria Măciucă-Pufu, muzeograf – Pinacoteca Muzeului Municipiului București

Partener: Muzeul Municipiului București

Scenografie: Cosmin Florea