Eustațiu Stoenescu. Portretistul aristocrației

Artist cu o carieră internațională remarcabilă, Eustațiu Stoenescu (1884-1957) este cunoscut în special pentru ampla galerie de portrete ale contemporanilor săi. A fost apreciat în epocă mai ales pentru expresivitatea chipurilor de copii și ale personajelor în vârstă. Reprezentative sunt portretele fiului său, Dan, admirabil surprins în Dejunul, premiat în Franța, și cel al contelui de la Forest d’Yvonne, memorabil prin trăsăturile impenetrabile ale senectuții. 

Eustațiu Stoenescu a călătorit foarte mult, din România în Franța, Italia, S.U.A. și nu numai – aspect oglindit în structura expoziției și reprezentativ pentru mulți dintre artiștii activi în prima jumătate a secolului trecut. Operele sale au circulat între diverse expoziții, titlurile lor suferind transformări în funcție de public. Astfel, artistul se adapta firesc unor contexte noi: Eustațiu Stoenescu a devenit în Franța Eustache-Grégoire Stoénesco – detaliu semnificativ care poate fi descifrat chiar în semnătură. 

În perioada studiilor, surprindem în operele sale căutări firești, dar și o pasiune dezarmantă pentru artă și o deosebită încredere în forțele proprii. Eustațiu Stoenescu a învățat din experiența profesorilor săi, în special din cea a lui Jean-Paul Laurens; a admirat, plin de curiozitate creativă, opere semnate de mari maeștri, printre care îi amintim pe Nicolae Grigorescu, Diego Velázquez și James McNeill Whistler. S-a familiarizat apoi cu arta italiană și a experimentat o tehnică inspirată de o scrisoare a ilustrului renascentist Pinturicchio, descoperită la Florența, pe care a aplicat-o în decorarea ctitoriei familiei sale de la Craiova, Biserica Sf. Gheorghe Nou, inițiativă pentru care a lucrat mai bine de un deceniu.  

Eustațiu Stoenescu a creat o operă vastă, insuficient cunoscută în prezent. El a pictat mult, și-a interiorizat experiențele dobândite și a manifestat deschidere către forme înnoitoare de artă. A fost preocupat de atmosferă, a construit formele prin culoare, a eliminat detaliile nesemnificative, a utilizat efecte de non finito. În picturile sale vibrează tușe spontane puse în valoare de suprafețe fluide, admirabil armonizate cromatic. 

Eustațiu Stoenescu a participat la numeroase expoziții de grup și a avut câteva expoziții personale de succes. A debutat în 1905, la Paris și la Craiova, aproape concomitent. În 1910, când s-a inaugurat valorosul Muzeu Simu la București, tânărul artist, asemenea lui Constantin Brâncuși, avea două opere reprezentative. Îl regăsim la Saloanele organizate de Société des artistes français la Paris, la expozițiile Tinerimii artistice, la Saloanele Oficiale de la București, la manifestări în Craiova natală și la trei ediții ale Bienalei de la Veneția, inclusiv la cea din 1938, care a inaugurat Pavilionul românesc, comisar și autor al catalogului fiind profesorul Nicolae Iorga. Prima expoziție personală mai importantă a lui Eustațiu Stoenescu a fost cea din 1921 de la Paris, la Galeria Bernheim-Jeune, cunoscută pentru promovarea artiștilor de avangardă, unde a prezentat picturi, desene și gravuri cu o diversitate de genuri artistice, dar și două sculpturi reprezentându-l pe tatăl său. 

În 1930 a organizat o expoziție la Galeria Durand-Ruel din New York, unde a prezentat 51 lucrări, fiind apreciat de publicul american. Datorită succesului repurtat, operele au fost transportate apoi la Chicago și la San Francisco. Față de publicul european, care a fost sensibilizat în special de compozițiile și de portretele sale, americanii i-au admirat creația în ansamblul său, aprecierile îndreptându-se către armonia cromatică, griurile inconfundabile și tehnica desăvârșită.

Activitatea expozițională și galeria vastă de portrete ale personalităților vremii sale au fost completate prin asumarea unei importante misiuni pedagogice: tineri artiști s-au format în atelierele sale din București și din Paris, l-au sprijinit în realizarea remarcabilei decorații murale a Bisericii Sf. Gheorghe Nou din Craiova și, mai târziu, s-au format sub îndrumarea sa la Academia de Arte Frumoase din București, unde acesta a devenit profesor și chiar rector, în perioada 1941-1944. În 1946, profesorul George Oprescu, director al Muzeului „Toma Stelian” și decan al Facultății de Litere din București, i-a dedicat un studiu cu caracter monografic important pentru cunoașterea creației sale. 

După o carieră strălucită la nivel național și internațional, artistul a părăsit definitiv România în 1947 și, în cele din urmă, s-a stabilit la New York. A căzut o vreme în uitare, aspect explicat în primul rând prin portretele realizate aristocrației și membrilor familiei regale, dar în ultimele decenii creația sa a revenit în atenția specialiștilor și a iubitorilor de artă. Eustațiu Stoenescu este prezent astăzi în marile  muzee ale lumii.

Expoziția de la Art Safari dezvăluie personalitatea complexă a acestui artist valoros, admirat atât în țară, cât și în străinătate. Opera sa, ecourile din presa vremii și premiile obținute (Medalie de argint la Salonul Oficial de la Paris din 1914, Medalie clasa I la Expoziția oficială a artiștilor în viață, organizată la București în 1915, „Legiunea de onoare” în grad de Cavaler pentru meritele sale artistice în 1921, la Paris, sau Premiul Național pentru Pictură, București, 1942) sunt argumente pentru nevoia de aprofundare a creației lui Eustațiu Stoenescu în ansamblul său.